Întâlnire a membrilor Grupului minorităților naționale cu Nicolae Ciucă

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Problemele minorității ucrainene din România au ajuns, ieri, pe masa prim-ministrului Nicolae Ciucă. Situația lemnului de foc, cea a Liceului pedagogic “Taras Șevcenko”, proiectele UAT-urilor, lipsa medicilor de familie sunt doar câteva chestiuni punctuale asupra cărora Nicolae Miroslav Petrețchi i-a atras atenția premierului.

În contextul întâlnirii de la sediul Guvernului dintre Grupul minorităților naționale și premierul Nicolae Ciucă, reprezentantul ucrainenilor în Camera Deputaților a abordat problema relației Executiv-Legislativ și a cerut o atenție sporită din partea reprezentanților Guvernului pentru întrebările și interpelările pe care le adresează deputații. Parlamentarii aparținând minorităților naționale, fiind aleși la nivel național, au o perspectivă mult mai riguroasă asupra problemelor cu care se confruntă oamenii, iar situațiile semnalate cer răspunsuri mai prompte.

Cum iarna se apropie și preocuparea parlamentarului pentru încălzirea cu lemne de foc rămâne o preocupare constantă, pe care a abordat-o și la acest nivel, iar premierul Ciucă l-a înștiințat că se lucrează la plafonarea prețului acestuia, chestiune discutată deja la nivelul Coaliției de guvernare la inițiativa sa.

Deși avea stabilit o întâlnire cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul căreia urma să abordez detaliat problemele din învățământ, Nicolae Miroslav Petrețchi i-a cerut sprijin și prim-ministrului pentru deblocarea situației singurului liceu pedagogic cu predare în ucraineană, “Taras Șevcenko”, care își așteaptă de trei ani reabilitarea. 

De asemenea, a atras atenția asupra necesității analizării proiectelor depuse de către UAT-uri, care se află în diferite etape pe lista de sinteză, în general cu referire la Compania Națională pentru Investiții, dând și exemplul drumului din Izvoarele Sucevei, distrus de calamități în 2018, care, desi se află în categoria lucrări de primă necesitate, trenează pe lista de sinteză de aproape patru ani. Totodată a reluat discuția despre lipsa medicilor de familie din zonele defavorizate.

Citiți în continuare…

Clopotel 210, octombrie 2024

Clopotel 210, octombrie 2024

În această ediție, puteți citi:  povestirea „A venit toamna” de Oksana Neamciuc; – povestirea „Broscuță...

Share This