Omagiu adus memoriei poetului ucrainean Taras Șevcenko de UUR-Tulcea

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Un omagiu profund a fost adus memoriei poetului ucrainean, Taras Șevcenko, marcând 210 ani de la nașterea sa, într-un eveniment organizat, pe 21 martie, de Filiala Tulcea a Uniunii Ucrainenilor din România.

Evenimentul a început cu un ceremonial emoționant de depunere de coroane și flori la prestigiosul bust al Marelui Cobzar, situat în emblematica Rotondă a personalităților, un spațiu ce se află în centrul orașului Tulcea.

 Ceremonia a fost onorată de prezența oficialităților locale, subprefectul Timur Memet, primarul Ștefan Ilie, consilierul județean Cacencu Raluca, comunitatea de refugiați din Ucraina fiind reprezentată de Liliana Ivanova. Evenimentul a fost animat de interpretarea melodiei Reve ta stohne de către grupul vocal Zadunaiska Sici, marcând încheierea primei părți a comemorării.

 A doua secțiune a evenimentului a fost găzduită de Biblioteca Județeană Panait Cerna, unde publicul a avut ocazia de a asista la prezentarea domnului Chiselev Alexandru referitoare la viața și opera marelui poet.

 Sală de festivități a bibliotecii a devenit scena unor momente deosebite, unde grupurile vocale Zadunaiska Sici din Tulcea, Pahnuscea Lepa din Telița și Grupul fondator Zadunaiska Sici au încântat audiența cu melodii care reflectă patrimoniul cultural ucrainean. De asemenea, a fost introdus pe scenă, într-o premieră plină de emoție, grupul de tineri dansatori ai organizației Tulcea.

Comemorarea nu s-a limitat doar la Tulcea, extinzându-se într-o serie de activități comemorative organizate în localitățile Letea, Sfântu Gheorghe, Crișan, Ciucurova, Chilia Veche, Murighiol și Sulina, prin care comunitățile locale au aderat la recunoștința și omagiul adus lui Taras Șevcenko.

Citiți în continuare…

Share This