Parohia ortodoxă ucraineană „Înălțarea Domnului” din Bistra și-a sărbătorit hramul

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Religia a jucat întotdeauna un rol important în menținerea echilibrului vieții oamenilor, iar în comunitățile ucrainene aceasta a reprezentat o parte vitală a continuității culturii, tradițiilor și obiceiurilor ucrainene. Prin intermediul religiei, comunitatea ucraineană din România a reușit să găsească o bază comună de înțelegere și respect, dar și să transmită valorile culturale și istoria de la o generație la alta.

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, Nicolae-Miroslav Petrețchi, a luat parte, pe 25 mai, la invitația preotului paroh Viorel Brotnei, la Hramul de „Înălțarea Domnului” al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Bistra, oficiat de un sobor de preoți.

Alături de Nicolae-Miroslav Petrețchi s-au aflat președintele Filialei Maramureș a UUR, Miroslav Petrețchi, prim-vicepreședintele UUR, Vasile Pasenciuc, președinta Organizației locale UUR Bistra, Irina Iordăchianu, președinta Organizației locale UUR Lunca la Tisa, Anna Sambor, președintele Organizației locale UUR Ruscova, Pintea Mariciuc și secretara Organizației locale UUR Repedea, Adriana Recalo.

Cade fiecare dată, Uniunea Ucrainenilor din România își dovedește statutul de bun partener strategic al bisericii, sponsorizând hramul cu sonorizare profesională și masă pentru enoriași și depunând eforturi constante pentru sprijinirea slujirii în limba ucraineană.

Citiți în continuare…

Share This