Președintele UUR, la Forumul „Reg. Ivano-Frankivsk – un partener de încredere”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Președintele UUR, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi a participat joi, 7 decembrie, împreună cu prim-vicepreședinte UUR Vasile Pasenciuc Vasile și vicepreședinte UUR Ioan Recalo, la Forumul Internațional „Regiunea Ivano-Frankivsk – un partener de încredere”, desfășurat în orașul ucrainean Ivano-Frankivsk, situat în apropierea frontierei cu România.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților ucrainene, administrației locale, corpului diplomatic, regiunilor partenere din mai multe state europene, ai unor organizații internaționale, comunității religioase, patronatelor și cercurilor academice locale.

Nicolae-Miroslav Petrețchi a subliniat, în discursul rostit, importanța cooperării transfrontaliere în dezvoltarea economică și turistică a regiunilor învecinate, a cărei componentă importantă este aceea că, odată inițiată într-un domeniu, poate să atragă și alte domenii de cooperare prin ceea este cunoscut sub numele de „spillover”, dezvoltând întreaga regiune și crescând bunăstarea tuturor cetățenilor. 

El a menționat că în procesul de cooperare transfrontalieră trebuie să valorificăm potențialul minorităților naționale de a acționa drept punți de legătură între state, facilitând crearea de contacte și inițierea de parteneriate. În acest sens, minoritatea română din Ucraina și minoritatea ucraineană din România pot reprezenta liantul cooperării transfrontaliere, astfel încât atenția autorităților publice și a companiilor private să se concentreze și asupra acestor comunități.

Președintele UUR și-a exprimat, de asemenea, convingerea că atunci când vorbim despre cooperarea transfrontalieră nu trebuie să uităm de vecinii noștri din Republica Moldova, cu care am implementat, în perioada 2007-2013, un program operațional comun, finanțat de Uniunea Europeană, cu rezultate foarte bune în ceea ce privește dezvoltarea regiunilor aflate de-a lungul frontierei comune.

Includerea Republicii Moldova în planurile de cooperare transfrontalieră româno-ucrainene este extrem de importantă atât din punct de vedere economic, prin faptul că Republica Moldova are capacitatea de a impulsiona gradul de cooperare, dar și din punct de vedere geopolitic, deoarece o strânsă legătură între România, Ucraina și Republica Moldova, care are și rezultate concretizate prin dezvoltarea comună, poate reprezenta un semnal foarte puternic în regiune, mai ales în aceste vremuri tulburi.

Șefa Administrației regionale de stat Ivano-Frankivsk, doamna Svitlana Onyshciuk a declarat la Forum că regiunea ucraineană are nevoie de mai mult sprijin din partea partenerilor internaționali pentru a ajuta firmele relocate. Svitlana Onyshciuk a mai spus că regiunea Ivano-Frankivsk poate fi un partener de încredere pentru investitorii străini.

Citiți în continuare…

Share This