Probleme cu care se confruntă structurile aflate în subordinea MAI

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În cadrul întâlnirii, organizate în luna februarie de Instituția Prefectului Județului Maramureș, reprezentanții sindicatelor din județ au ridicat o serie de probleme cu care se confruntă structurile aflate în subordinea MAI. Printre acestea – și deficitul de personal. Sindicaliștii au precizat că numărul de funcții prevăzut în statul de organizare în județul Maramureș, raportat la 100.000 locuitori, este de doar 205 polițiști, în timp ce media națională se apropie de numărul de 260 polițiști/100.000 locuitori.

Această problemă ar putea fi rezolvată, cel puțin parțial, prin aprobarea cererilor de transfer (peste 150) către IPJ MM, formulate de absolvenții instituțiilor de învățământ din subordinea MAI, repartizați către alte unități de poliție din țară și care până la această dată nu au primit un răspuns favorabil.

Soluția ar avea efecte pozitive și asupra bugetului MAI deoarece aceste persoane pot fi încadrate în structurile operative ale subunităților de domiciliu, fără a mai trebui să li se deconteze indemnizația pentru chirie sau sumele forfetare pentru transport, mulți dintre aceștia provenind din rândul cetățenilor aparținând minorităților naționale din județ.

O altă cale de suplimentare a personalului din cadrul IPJ MM ar putea fi creșterea indicatorilor pentru absolvenții celor două școli de agenți de poliție, în prezent doar 100 de elevi fiind recrutați de către structurile din județul Maramureș.

În acest sens, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi i-a adresat ministrului Afacerilor Interne Lucian Bode o întrebare scrisă, în care a expus problema amintită precum și cele două soluții, pentru a reduce deficitul de personal din cadrul structurilor aflate în subordinea MAI, solicitându-i, totodată luarea unor măsuri care să crească gradul de siguranță a cetățenilor și al asigurării ordinii publice în județul Maramureș și nu numai.

Citiți în continuare…

Share This