Probleme de actualitate şi soluţii pentru rezolvarea lor pe agenda de priorități

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În cele mai multe cazuri, efectele negative ale fenomenelor meteorologice nu pot fi preîntâmpinate sau oprite de către agricultori, fiind nevoie de acțiuni precise întreprinse cât mai rapid de autorități pentru prevenirea și ajutorarea agricultorilor, – a menționat deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi în scrisoarea adresată ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale Nechita-Adrian Oros, insistând asupra necesității elaborării unui plan național privind prevenirea și combaterea efectelor fenomenelor meteorologice, cu efecte nefaste asupra agricultorilor.

Tot în cadrul activității sale parlamentare, printr-o scrisoare adresată ministrului de resort, d-l Petrețchi a subliniat necesitatea revigorării ocupațiilor tradiționale precum pescuitul, vânătoarea și creșterea animalelor, practicate de locuitorii satelor din Delta Dunării, unde există o importantă comunitate de ucraineni, pentru a contribui la creșterea nivelului de trai al localnicilor.

În același timp, deputatul a atras atenția ministrului de resort asupra problemelor transportului în satele izolate din Delta Dunării, inclusiv privind dotarea școlilor cu microbuze școlare pentru elevii din zonele defavorizate și crearea în deltă a unei rețele de transport multimodal.

De asemenea, Nicolae Miroslav Petrețchi i-a semnalat ministrului Educației Naționale, Monica Anisie, o serie de probleme, de natură să afecteze derularea în condiții optime a procesului de învățământ.

Citiți în continuare…

Share This