Problemele educației din România și apel la responsabilitate

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În declarația politică, rostită miercuri, 15 septembrie, în contextul începerii noului an școlar, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a dorit să evidențieze faptul că, și anul acesta, criza educațională generată de pandemie scoate la suprafață numeroase probleme ale sistemului de învățământ, iar pe unele chiar le accentuează într-un ritm alert.

Parlamentarul a prezentat exemple concrete de cazuri în care disfuncționalitățile, lipsa de responsabilitate, manifestările de birocratism amplifică problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ. Acesta s-a referit la practica organismelor centrale care se ocupă de reglementarea educației minorităților naționale de a evita consultarea experților privind conceperea metodologiei de organizare și desfășurare a probei de verificare a cunoștințelor de limbă maternă pentru admiterea în liceele în care funcționează clase cu predare în limbile minorităților naționale. Iar la numeroasele sale întrebări, adresate ministrului de resort, încă nu a primit o explicație clară. 

În astfel de condiții trebuie să rămânem conștienți că problemele cu care se confruntă sistemul educațional nu se vor remedia de la sine, iar pentru a forma tinere generații, capabile să gestioneze provocările viitorului, avem nevoie de responsabilitate, colaborarea tuturor factorilor implicați în procesul educațional, inclusiv a celor care creează instrumentele legale pentru implementarea reformelor mult așteptate, coroborat cu un sistem îndreptat spre elevi și profesori, conectat la piața muncii, în care oamenii sunt angajați pe criterii de performanță, a declarat Nicolae Miroslav Petrețchi.

Citiți în continuare…

Share This