Proiecte de lege privind instituirea unor scheme de ajutor de stat

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Camera Deputaților a adoptat marți, 16 aprilie, mai multe proiecte de lege privind instituirea unor scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității mai multor categorii de beneficiari:

–         întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale;

–         crescătorii din sectoarele suin și avicol, în perioada 1 august 2022-31 august 2023;

–         crescătorii din sectorul bovinelor de carne și al bubalinelor.

Măsura urmărește să ajute întreprinderile și crescătorii de animale să facă față dificultăților cu care aceștia se confruntă, în contextul crizei provocate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

„Am susținut cu tărie aceste demersuri ale executivului român, aprobate prin ordonanțele Guvernului nr. 5/2024, nr. 12/2024 şi nr. 13/2024, și sunt convins că ele sunt necesare, adecvate și proporționale pentru a facilita dezvoltarea anumitor activități economice care sunt importante pentru o redresare durabilă a economiei României, în actualul context geopolitic, care a afectat economia întregii Europe”, a scris Nicolae-Miroslav Petrețchi pe contul său de Facebook.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This