Reuniune online a Congresului European al Ucrainenilor pe tema coronavirusului

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Luni, 6 aprilie 2020, Președintele Uniunii Ucrainenilor din România (UUR), deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, a participat la ședinta online a Consiliului de conducere al Congresului European al Ucrainenilor, în contextul răspândirii pandemiei de coronavirus. Ședința a fost condusă de către Președintele Congresului European al Ucrainenilor, Bogdan Rajčinec.

În cadrul ședinței online au fost discutate problemele cu care se confruntă ucrainenii, în contextul răspândirii pandemiei de coronavirus și a fost prezentată activitatea Grupului de lucru al Congresului Mondial al Ucrainenilor pentru sprijinul comunităților ucrainene din întreaga lume în timpul pandemiei.

Au fost dezbătute și următoarele probleme organizatorice: propunerea de colaborare dintre Consiliul Mondial Ucrainean de Coordonare (UVKR) și Congresul European al Ucrainenilor (EKU) cu posibilitatea semnării unui Memorandum în acest sens, consolidarea colaborării dintre EKU și organizațiile ucrainene din Europa, desfășurarea adunării anuale a Congresului Mondial al Ucrainenilor la Novi Sad, Serbia, actualizarea regulată a paginii de Facebook a Congresului European al Ucrainenilor www.facebook.com/EKUkrainians cu informații despre activitatea comunităților ucrainene, precum și necesitatea creării unui site al Congresului European al Ucrainenilor.

Președintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, a prezentat măsurile pe care le-a demarat Conducerea Uniunii Ucrainenilor din România în vederea acordării de ajutor umanitar cetățenilor, școlilor și spitalelor din zonele cele mai afectate de răspândirea COVID-19. De asemenea, a prezentat pagina de Facebook a UUR www.facebook.com/UURCYP și noul site al UUR www.uur.ro, care cuprind informații actualizate despre viața comunității ucrainene din România.

Amintim că, Uniunea Ucrainenilor din România este membră a Congresului European al Ucrainenilor, organizație nonguvernamentală, cu sediul la Praga, Cehia, care reprezintă interesele ucrainenilor și organizațiilor ucrainene din Europa. Președintele UUR Nicolae Miroslav Petrețchi este membru al Consiliului de conducere al EKU.

Citiți în continuare…

Share This