Ședința ordinară a Consiliului (Radei) UUR, organizată la Timișoara

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Președintele Uniunii Ucrainenilor din România a convocat, pentru data de 14-15.12.2023, la Timișoara, ședința ordinară a Consiliului (Radei) UUR.

În prima parte a lucrărilor, departamentul administrativ a prezentat informările realizate de compartimentele resurse umane şi contabilitate cu privire la situația financiar-contabilă pentru luna noiembrie 2023 şi rezultatele reieșite, atât în urma analizei pe categorii a cheltuielilor efectuate la nivelul filialelor, al comisiilor de specialitate ale UUR, cât şi din verificarea deconturilor transmise de președinții de filiale.

Ședința de lucru a continuat cu prezentarea şi aprobarea devizelor estimative pentru acțiunile planificate a se desfășura în luna ianuarie 2024, care, în principal, s-au referit la organizarea şi desfășurarea unor evenimente specifice, şi anume: „Sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus pe stil vechi” – Filiala Arad, „Povești ucrainene la gura sobei” – Filiala Arad, „Prietenii Limbii Materne Ucrainene – Ștefan Tcaciuc și Mihai Eminescu” – Filiala Botoșani, „Concert de colinde ucrainene” – Filiala București, „Sărbători ucrainene de iarnă” – Filiala Caransebeș, „Ritualul popular «Plimbatul caprei»” – Filiala Cluj, „Sărbătorile de iarnă pe stil vechi la ucraineni (analiză și evocare)” – Filiala Cluj, „Sărbători de iarnă pe rit vechi” – Filiala Galați, „Evocarea literară a poeților Mihai Eminescu și Ștefan Tcaciuc” – Filiala Iași, „Crăciunul la ucraineni: semnificația, tradițiile și obiceiurile de Crăciun la ucrainenii din România” – Filiala Iași, „Festivalul Internațional de Colinde, Datini și Obiceiuri de iarnă la ucraineni” – Filiala Maramureș, „Sărbătorile de iarnă pe stil vechi la ucrainenii din Satu Mare” – Filiala Satu Mare, „Influențe ucrainene în personalitatea lui Eminescu” – Filiala Suceava, „Sărbătorile de iarnă la ucrainenii din Remetea Mică” – Filiala Timiș, „Sărbătorile de iarnă la ucrainenii nord-dobrogeni” – Filiala Tulcea. Toate devizele prezentate de filiale şi de comisiile de specialitate au fost aprobate, iar, acolo unde sumele solicitate au fost mai mari decât cele prevăzute în planul anual de cheltuieli, acestea au fost suplimentate.

În continuarea lucrărilor, președintele UUR a prezentat referatele de necesitate pentru luna ianuarie 2024. Prin acestea, filialele şi comisiile de specialitate ale Uniunii au solicitat alocarea de fonduri pentru: desfășurarea ședințelor de Comitet şi participarea la şedinţele Consiliului UUR, plata cheltuielilor administrative, achiziția obiectelor de uz casnic şi gospodăresc, de materiale consumabile, renovare sedii etc. În urma dezbaterilor, au fost aprobate toate referatele

A urmat, ca punct distincte pe ordinea de zi, analizarea stadiului investițiilor și dotărilor la nivelul filialelor UUR pentru trimestrul I al anului 2024.

De asemenea, în cadrul lucrărilor a fost analizat modul în care este implementată Rezoluția Congresului 9 al Uniunii Ucrainenilor din România de către filialele acesteia.

Potrivit bunelor practici statornicite în activitatea conducerii UUR, dl preşedinte Nicolae-Miroslav Petrețchi a expus activităţile desfăşurate în calitate de deputat, problemele în detaliu urmând a fi prezentate într-un material care va fi publicat în periodicele UUR.

Spre sfârșitul lucrărilor ședinței, au fost analizate şi dezbătute diverse probleme organizatorice privind desfășurarea activității Uniunii Ucrainenilor din România, printre care: – încheierea parteneriatului denumit „Împreună pentru educația de calitate”, în cadrul Proiectului educațional transfrontalier desfășurat împreună cu Liceul comunal „Gheorghe Asachi” din Herța, Ucraina, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava și Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” din Rădăuți; – aprobarea desfășurării Campionatului de fotbal al ucrainenilor în județul Caraș Severin etc.

La încheierea şedinţei, Consiliul Uniunii a adoptat hotărâri pentru fiecare dintre problemele şi măsurile analizate şi aprobate, acestea fiind semnate de toţi membrii prezenți.

Următoarea şedinţă de lucru a Consiliului va avea loc la o dată şi într-o locaţie care vor fi comunicate în timp util filialelor.

 

Consiliul Uniunii Ucrainenilor din România

Citiți în continuare…

Share This