Soluții pentru dezvoltarea comunei Rona de Sus, județul Maramureș

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Miercuri, 31 martie, președintele Uniunii Ucrainenilor din România, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi a avut o întâlnire de lucru cu viceprimarul comunei Rona de Sus, Ioan Ruscovan și consilierii locali ai Uniunii Ucrainenilor din România. Discuțiile s-au axat, în principal, pe stabilirea pașilor următori, inclusiv posibile colaborări sau parteneriate cu UUR, în vederea implementării cu succes a proiectelor de dezvoltare rurală.

Au fost discutate mai multe proiecte punctuale la nivelul comunei Rona de Sus, precum: necesitatea finalizării lucrărilor, demarate anterior, de realizare a rețelei de alimentare cu apă și de canalizare, proiectul de modernizare a centrului comunei, construirea unui Cămin Cultural, precum și alte idei de dezvoltare a industriei turistice locale.

Parlamentarul a prezentat demersurile pe care le-a întreprins la nivel parlamentar pentru a duce la bun sfârșit mai multe proiecte comunale ce vizează dezvoltarea infrastructurii locale. De asemenea, au fost analizate soluții pentru construirea unei baze sportive în Rona de Sus sau modernizarea pieței agroalimentare și obținerea autorizației de funcționare.

De asemenea au fost abordate și probleme ale învățământului în limba ucraineană, cu accent pe asigurarea accesului copiilor la dispozitivele necesare învățării la distanță în actual context pandemic. Nicolae Miroslav Petrețchi a reafirmat determinarea UUR de a continua proiectele demarate în trecut în vederea susținerii învățământului în limba maternă, inclusiv prin dotarea elevilor și a școlilor cu tablete, calculatoare și alte dispozitive electronice, necesare pentru organizarea și desfășurarea în bune condiții a cursurilor online.

În cadrul întâlnirii a fost atins și subiectul transportului elevilor din comunitățile rurale îndepărtate de unitatea școlară, o cerere pentru obținerea unui microbuz școlar fiind depusă deja la Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Un alt proiect discutat a fost cel de amenajare a unui loc de joacă pentru copiii din satul Coștiui.

La finalul discuțiilor președintele UUR a prezentat acțiunile derulate de membrii Comisiei pentru tineret a UUR, de igienizare și salubrizare a albiilor și cursurilor râurilor din localitățile cu populație majoritar ucraineană, și de împădurire la nivel local.

Întâlnirea s-a înscris în programul constant de consultări pe care Nicolae Miroslav Petrețchi le are cu aleșii locali UUR și reprezentanții autorităților locale din județele și localitățile cu populație majoritar ucraineană, în vederea găsirii celor mai bune soluții, care să influențeze direct bunăstarea comunităților locale.

Citiți în continuare…

Share This