Ucrainenii din Maramureș au cinstit memoria Marelui Cobzar

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Memoria poetului național ucrainean Taras Șevcenko a fost cinstită duminică, 27 iunie, la sediul organizației UUR din localitatea Rona de Sus, printr-o masă rotundă, organizată sub coordonarea președintelui UUR Maramureș, prof. Miroslav Petrețchi.

La eveniment au participat, de asemenea, reprezentantul ucrainenilor în Parlamentul României Nicolae Miroslav Petrețchi, președinții organizațiilor locale UUR din Valea Vișeului, Bistra,  Repedea, Lunca la Tisa, Crăciunești și Bocicoiu Mare: Ledia Spivaliuc, Irina Iordăchianu, Ioan Recalo, Anna Sambor, Victor Matus, Ana Mihali precum și numeroși membri ai Uniunii Ucrainenilor din România din localitățile menționate.

În cadrul discuțiilor au fost evocate rolul, personalitatea și contribuția lui Taras Șevcenko la dezvoltarea limbii și literaturii ucrainene moderne, precum și la renașterea spirituală a națiunii ucrainene.

Evenimentul s-a încheiat cu un scurt moment artistic susținut de grupurile artistice din localitățile Lunca la Tisa, Crăciunești, Valea Vișeului și de un grup de instrumentiști din localitatea Rona de Sus, care au interpretat atât cântece pe versurile Marelui Cobzar, cât și alte melodii specifice repertoriului ucrainean.

Citiți în continuare…

Share This