UUR a oferit daruri de Crăciun ucrainenilor de toate confesiunile religioase

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Colindatul este o cale de rugăciune și de comuniune în Hristos, născut în ieslea Betleemului, de aceea, an de an, în pragul sărbătorilor prilejuite de Nașterea Domnului, în bisericile ucrainene din România enoriașii își unesc glasurile pentru a cânta colinde de Crăciun, vestind Nașterea Domnului.

Si anul acesta, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Uniunea Ucrainenilor din România a ales să le facă o surpriză credincioșilor ucraineni, aparținând tuturor confesiunilor religioase, oferindu-le peste 15.351 de cadouri la nivel național.

De aceste cadouri s-au bucurat credincioși ce aparțin cultelor: Ortodox, Greco-Catolic, Baptist, Penticostal, Adventist de Ziua a Șaptea, din județele Arad, Botoșani, Caraș Severin, Maramureș, Satu Mare, Suceava, Timiș, Tulcea și din București.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 360

,,Naș holos”, Nr. 360

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina; • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This