UUR a oferit materiale de protecție școlilor în care se studiază limba ucraineană

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Joi și vineri, 28-29 mai 2020, o delegație a Uniunii Ucrainenilor din România, condusă de Președintele UUR, deputatul Nicolae Miroslav Petrețchi, a distribuit materiale sanitare tuturor școlilor în care se studiază limba ucraineană, din județele Maramureș și Satu Mare.

De aceste materiale sanitare vor beneficia, în special elevii din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a, care vor susține examenele naționale: capacitatea și bacalaureatul, precum și cadrele didactice și personalul administrativ în vederea prevenirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

Pe lângă calculatoarele și tabletele donate până acum, UUR a donat încă un calculator Școlii gimnaziale din satul Crasna Vișeului din județul Maramureș, unde elevii studiază limba ucraineană.

Astfel de campanii vor continua și în alte județe, la școlile în care se predă limba maternă ucraineană. De asemenea, UUR va asigura transportul pentru elevii din clasele terminale care vor participa la susținerea examenelor naționale, acolo unde se va solicita acest lucru.

De la începutul epidemiei coronavirus, UUR sprijină autoritățile centrale și locale, instituțiile de învățământ și spitalele județene în vederea limitării răspândirii COVID-19.

Citiți în continuare…

Share This