UUR-Iași a organizat o serie de manifestări dedicate Zilei monumentelor

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În perioada 30 aprilie – 01 mai 2022, filiala Iași a Uniunii Ucrainenilor din România a organizat o serie de manifestări dedicate ”Zilei internaționale a monumentelor” și ”Zilei internaționale a cărții și a dreptului  de  autor”.

Acțiunea a avut ca scop principal promovarea patrimoniului cultural al minorității ucrainene prin prezentarea celor mai reprezentative monumente dedicate scriitorului ucrainean Taras Șevcenko, stimularea inițiativelor comunitare de revitalizare a  manifestărilor culturale, cu accent pe literatura minorităților din Iași, promovarea scriitorilor și poeților de expresie ucraineană din România, încurajarea lecturii în limba maternă în rândul tineretului ucrainean din România, promovarea patrimoniului cultural literar al minorității ucrainene prin prezentări de poezie și proză, standuri dedicate literaturii și periodicelor în limba ucraineană,   prezentarea unor aspecte inedite din istoria limbii ucrainene, precum și a celor mai interesante monumente din patrimoniul istoric și cultural al României și al Ucrainei.

Manifestările au debutat la sediul UUR Iași, sâmbătă, 30 aprilie, cu prezentarea unei  expoziții de carte a poeților ucraineni din România și Ucraina, precum și a unui stand dedicat colecțiilor de ziare editate de Uniunea Ucrainenilor din România.

Duminică, 01.05.2022, sala  de  festivități  a Complexului  hotelier  Moldova a găzduit o acțiune interactivă de promovare a limbii și culturii ucrainene, ocazie  cu  care președintele filialei a prezentat  o serie de materiale  relevante pentru publicul prezent la eveniment.  

Manifestarea culturală a continuat cu un recital de poezie ucraineană și română și cu un program artistic susținut de elevii Colegiului de artă ”Octav Băncilă” din Iași, studenții de la Facultatea de Muzică din Iași, Vadim Lupu și Cezar Bordian, precum și de doamna  profesoară Otilia Zaharov, de la  Colegiul de arte ”Octav  Băncilă”.

La eveniment au participat, printre alți distinși oaspeți, reprezentanți ai  autorităților  locale, ai Facultății de Slavistică de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza”  din Iași,   reprezentanți ai Colegiului Național  de  Artă ”Octav Băncilă”, reprezentanți ai altor minorități naționale, reprezentanți ai unor organizații nonguvernamentale din Iași, cu  care  colaborează Filiala Iași a UUR, precum și doamna profesoară Ludmila Moroșanu, refugiată din Odesa, care  a  prezentat pe scurt  drama prin care  trece poporul ucrainean, exprimându-și recunoștința față de poporul român, care a venit în ajutorul sutelor de mii de ucraineni nevoiți să-și  părăsească țara.

Citiți în continuare…

Share This