Vizita de lucru a conducerii UUR în regiunea Cernăuți din Ucraina

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Reconstrucția Ucrainei după război, consolidarea relațiilor culturale și economice între regiunile de frontieră ale României și Ucrainei, au fost principalele teme abordate în cadrul întrevederii de vineri, 4 noiembrie, dintre reprezentanții Uniunii Ucrainenilor din România și ai autorităților regionale Cernăuți.

Președintele UUR Nicolae-Miroslav Petrețchi, care a condus delegația, a informat reprezentanții autorităților locale Cernăuți despre modul în care UUR se implică în susținerea ucrainenilor afectați de război. Este vorba despre ajutor la frontieră, găzduire  și masă, asistență în angajarea adulților și accesul la educație pentru copii. Nicolae-Miroslav Petrețchi a mai subliniat că majoritatea evenimentelor culturale organizate de UUR se axează pe păstrarea limbii și a tradițiilor naționale,  extrem de importante pentru definirea identității naționale.

Reprezentanții UUR au împărtăşit din experienţa lor în organizarea învățământului în școlile românești pentru copiii refugiaților din Ucraina și implicarea acestora în evenimentele și concursurile organizate de filialele organizației în toată România.

Nicolae-Miroslav Petrețchi a asigurat partea ucraineană de tot sprijinul pentru inițiativele comune cu regiunea Cernăuți, și-a exprimat interesul pentru aprofundarea relațiilor de colaborare și a subliniat că atât etnicii ucraineni din România, cât și majoritatea românilor, cred necondiționat în victoria Ucrainei și în viitorul pașnic și luminos al acesteia.

„Ajutorul poporului român pentru ucraineni, mai ales în primele zile ale invaziei pe scară largă, este extrem de important și valoros. În cele din urmă, oamenii fugiți din calea războiului și-au găsit un adăpost și s-au simțit în siguranță”, a declarat Ruslan Zaparanyuk, șeful administrației militare regionale Cernauți. El a mulțumit pentru sprijinul pe care România continuă să-l ofere ucrainenilor atât la nivel central, cât și regional și a remarcat rolul important al conaționalilor ucraineni în acest sens. Sprijinul și ajutorul diasporei ucrainene ne dă putere în luptă și încredere în Victorie. Și această Victorie va fi a noastră, a tuturor, a subliniat Ruslan Zaparanyuk.

La rândul său, prim adjunctul șefului Consiliului Regional Cernăuți, Mykola Huytor, şi-a exprimat aprecierea pentru modul în care ucrainenii din România s-au mobilizat pentru a-și ajuta conaționalii fugiți din calea războiului. El a vorbit și despre implementarea unui proiect comun româno-ucrainean pe teritoriul regiunii Cernăuți, pentru construcția drumului spre Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Şepit – Izvoarele Sucevei, care va contribui la fluidizarea traficului transfrontalier.

Oficialul cernăuțean a făcut apel la reprezentanții Uniunii Ucrainenilor din România pentru a crește gradul de conștientizare a populației române cu privire la nedreptățile războiului Rusiei împotriva Ucrainei și comiterea a numeroase crime de război de către invadatorii ruși în teritoriile ocupate: „Lumea trebuie să conștientizeze că Rusia comite acte de genocid împotriva poporului ucrainean și este nevoie de un efort solidar pentru a învinge inamicul comun.”

Părțile au discutat despre posibilitățile de aprofundare a cooperării economice și stimulare a investițiilor. În încheiere, invitații din România au predat autorităților ucrainene ajutorul umanitar oferit regiunii Cernăuți, constând în zece generatoare diesel de mare putere.

De asemenea, Președintele UUR Nicolae-Miroslav Petrețchi și președintele CCI Cernăuți Vasyl Lyakhovici au semnat un protocol de colaborare între Uniunea Ucrainenilor din România și Camera de Comerț și Industrie Cernăuți. Documentul prevede, printre altele, implicare părților în dezvoltarea relațiilor comerciale și economice între reprezentanții mediului de afaceri din România și Ucraina, încurajarea investițiilor reciproce, asistență în stabilirea de contacte economice și culturale între comunitățile ucrainene din România și comunitățile teritoriale din regiunea Cernăuți, sprijinirea activităților culturale și educaționale ale ucrainenilor din România.

Citiți în continuare…

Share This