Ziua Independenței Ucrainei – 24 august, marcată de UUR-Suceava

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Ziua Independenţei Ucrainei, marcată pe 24 august, este un moment cu o semnificaţie deosebită, care reliefează demnitatea, solidaritatea și lupta ucrainenilor pentru libertate. Numeroși refugiați din Ucraina, aflaţi temporar la Suceava, au ales să sărbătorească această zi specială participând la un eveniment organizat de Asociația Institutul Bucovina, Uniunea Ucrainenilor din România (UUR), Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră (BRCT), Acțiunea Împotriva Foamei (ACF), Academia PIM și Galeria Zamca.

Cu această ocazie, ROUA Info HUB – Casa Mamelor din Ucraina, structură din cadrul Asociației Institutul Bucovina, a vernisat o expoziție de fotografii care cuprinde 40 de lucrări care ilustrează poveștile impresionante a zece familii de ucraineni care rezidă temporar la Suceava. Artistul fotograf, Elina Okolit, o tânără deosebit de talentată, aflată într-un scaun cu rotile, refugiată din regiunea Herson împreună cu tatăl și mama sa, a reușit să surprindă şi să fixeze fotografic  atât durerea, suferința cât și speranța din ochii acestor familii. Expoziția rămâne deschisă publicului până pe 24 septembrie.

De asemenea, în cadrul evenimentului a fost difuzat un scurt film care a rememorat clipele de groază prin care au trecut ucrainenii, indiferent de vârstă: tineri, vârstnici și copii. Rănile profunde au adus lacrimi în ochii celor prezenți, unii dintre ei părăsind sala, din cauza imaginilor cu un puternic impact emoţional.

În semn de apreciere pentru solidaritatea şi empatia manifestată faţă de refugiaţii ucraineni, președintele Asociației Institutul Bucovina, Petru Vasile Gafiuc, a oferit diplome tuturor voluntarilor implicați în ajutorarea ucrainenilor, pe parcursul acestei perioade dificile din istoria Ucrainei.

Manifestările ocazionate de Ziua Independenţei Ucrainei la Suceava s-au încheiat cu o dezbatere intitulată ”Traumele războiului”, organizată la  inițiativa președintelui UUR Filiala Suceava, Ilie Sauciuc, şi moderată de Delia Martineac,  în cadrul căreia refugiații ucraineni au împărtășit din experiențele trăite.

Citiți în continuare…

Vilne slovo nr. 11-12, iunie 2024

Vilne slovo nr. 11-12, iunie 2024

În această ediție, puteți citi: • Uniunea Ucrainenilor din România își deschide oficial campania electorală; • Din...

Share This