Conferință cu tema ”Prevenirea și combaterea traficului de persoane”

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

Prevenirea și combaterea traficului de persoane, o problemă de actualitate și cu mari provocări pentru societatea românească, a constituit tema unei conferințe de conștientizare organizată, pe 3 octombrie, în premieră, de către Uniunea Ucrainenilor din România.

Evenimentul a abordat perspectiva protejării și îndrumării refugiaților ucraineni, în special femei și copii, și s-a derulat în parteneriat cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane din cadrul MAI, Institutul Francez din România, TVR și Radio România Internațional.

Rolul femeii ucrainene în societatea românească, prevenirea și combaterea traficului de persoane cu grup țintă refugiații din calea războiului și activitatea pe care au desfășurat-o la nivel național filialele UUR în consilierea și integrarea socială a refugiaților au fost puncte esențiale în cadrul dezbaterilor.

La eveniment au participat președinte UUR, Nicolae-Miroslav Petrețchi, secretarul general, Irina Liuba Horvat, președintele filialei UUR-București, Mihai Traista, jurnalista Mihaela Bumbuc, Stefan Josan – SCAC și Clara Manonville, responsabilă de cooperare descentralizată și dezvoltare teritorială din cadrul Ambasadei Republicii Franceze. De asemenea au luat parte șeful Serviciului Cooperare Interinstituțională și Proiecte Naționale de Prevenire, Marius Burcea, Florin Bejan, specialist în cadrul ANITP, Pavlo Nekrasov- consul în cadrul Ambasadei Ucrainei în România, inclusiv refugiați și membri ai Comitetului Filialei București.

Participanții au adus în discuție eforturile UUR pentru medierea locurilor de muncă în beneficiul refugiaților, cursurile de învățare a limbii române, strângerea de donații și transportarea acestora în zonele afectate de război, cazarea și însoțirea lor la toate instituțiile competente.

Citiți în continuare…

,,Naș holos”, Nr. 365

,,Naș holos”, Nr. 365

În această ediție, puteți citi:  • Taras Șevcenko și Bucovina (V); • Mitropolitul Andrey Sheptytsky și scriitorii...

Share This