„Clubul medicilor” – simpozion dedicat Zilei Internaționale a Limbii Materne

UUR

Scopul fundamental al Uniunii Ucrainenilor din România constă în apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene.
În ziua de 23 februarie Filiala UUR-Iași a organizat la „Clubul medicilor” un simpozion dedicat Zilei Internaționale a Limbii Materne. Președintele filialei Victor Hrihorciuc a susţinut o alocuţiune în care a prezentat semnificația și importanța Zilei Limbii Materne pentru minoritățile din România, evidențiind faptul că, începând din anul 2018, comunitatea ucraineană sărbătorește pe data de 9 noiembrie Ziua Limbii Ucrainene în România.

Simpozionul a continuat cu un program artistic cu cântece și poezii prezentate de profesori și elevi de la Colegiul Național de artă ”Octav Băncilă”. În cadrul evenimentului a fost organizată și o expoziţie de carte şi publicaţii periodice ale Uniunii Ucrainenilor din România.

Amintim, că în data de 22 februarie, președintele Filialei UUR-Iași a participat și la simpozionul dedicat Zilei Internaționale a Limbii Materne, organizat la Sala de spectacole „Diotima” a Casei de Cultură „Mihai Ursachi” din Iași, în cadrul căruia a avut loc un spectacol de muzică și poezie, precum și lansarea cărții „Metamorfoze lirice”, o culegere de poezii ale poeților reprezentând minoritățile etnice din Iași.

Citiți în continuare…

Share This