Placuțe bilingve în localitățile cu populație majoritar ucraineană

UUR

Uniunea Ucrainenilor din România are ca scop apărarea drepturilor privind exprimarea şi promovarea identităţii etnice, lingvistice, culturale şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţii ucrainene

În ultimii 30 de ani, România a reușit să facă pași importanți pentru menținerea unui climat de toleranță și înțelegere interetnică, inclusiv prin crearea unui cadru legislativ și instituțional care să vină în ajutorul cetățenilor ce aparțin minorităților naționale. Acest lucru a făcut ca țara noastră să reprezinte un exemplu de bune practici în domeniu.

La începutul anului 2019, deputatul Nicolae Miroslav Petreșchi a sesizat Ministerul Afacerilor Interne cu privire la lipsa indicatoarelor bilingve, după reparațiile efectuate la partea carosabilă, în localitățile cu populație majoritar ucraineană, traversate de DN 18, iar urmare a sesizării, problemele semnalate au fost remediate, respectiv plăcuțele bilingve au fost amplasate în aproape toate localitățile situate de-a lungul DN18.

Acum, după aproximativ 3 ani, situația se repetă. După reparațiile efectuate pe tronsonul DJ 187 Ruscova – Repedea – Poienile de sub Munte, comune în care locuiesc peste 1/3 din totalul etnicilor ucraineni din țara noastră, indicatoarele bilingve nu au fost montate. Prin urmare, reprezentantul ucrainenilor în Parlamentul României a solicitat ministrului interimar al Afacerilor Interne, Lucian Bode, măsuri urgente pentru remedierea acestei situații, în conformitate cu prevederile legii 215/2001.

Citiți în continuare…

Share This